Meniu
Boala inflamatorie intestinală se referă la un grup de afecțiuni ale sistemului digestiv, care au inflamația ca principal simptom. Principalele boli inflamatorii intestinale sunt colita ulceroasă și boala Crohn. Colita ulceroasă se manifestă la nivelul intestinului gros, iar boala Crohn implică orice parte a tractului digestiv, de la gură până la anus, dar frecvent se manifestă în zona intestinului subțire sau a colonului. Când inflamația este severă, se consideră că afecțiunea se află într-un stadiu activ, iar manifestările sunt evidente. Când gradul de inflamație este scăzut bolnavul nu prezintă simptome iar boala se află în remisie.
Este o denumire generică a două entităţi care au ca şi caracteristică inflamaţia peretelui intestinal, net distincte de celelalte boli entero-colonice, cu etiologie neprecizată şi evoluţie cronică. Este vorba de rectocolita ulcerohemoragică (RCUH) – colita ulcerativă şi de boala Crohn. În general sunt afecţiuni distincte, dar în 10% din cazuri nu pot fi diferenţiate clinic, radiologic sau morfopatologic.
Cauze
Etiologia bolilor inflamatorii intestinale nu este cunoscută, din această cauză aceste boli sunt considerate idiopatice - ale căror cauze nu se cunosc. Un agent necunoscut (sau o combinație de factori) afectează sistemul imun al organismului. Rezultatul constă într-o reacție inflamatorie la nivelul tractului intestinal, care nu poate fi menținută sub control. Ca urmare a acestei reacții, peretele intestinal este deteriorat determinând diaree sanguinolentă și dureri abdominale.
Se consideră că factori genetici, imunologici, infecțioși și psihologici sunt implicați în apariția bolilor inflamatorii intestinale; cu toate acestea, factorii declanșatori încă nu au fost identificați. Poate fi vorba despre un răspuns imun la un antigen (de exemplu, proteina la laptele de vacă) sau un proces autoimun. Deoarece tubul digestiv (intestinele) este expus frecvent agenților care provocă reacții imune, abordările recente consideră că acest proces are loc întrucât organismul eșuează în încercarea sa de a declanșa răspunsuri imune normale.
Epidemiologie
Mai răspândite în ţările dezvoltate, cu evident gradient nord - sud şi vest - est (RCUH: 4-10/100.000, boala Crohn:2-4/100.000 în Europa de Vest) în România mai rare şi forme mai puţin grave, totuşi numărul de cazuri noi este în creştere lentă şi constantă în ultimii 25 de ani.
• sexul feminin ceva mai frecvent afectat
• vârsta predilectă sub 35 de ani în RUH şi sub 45 în boala Crohn
• favorizate de stres, alimentaţie mai puţin naturală, săracă în crudităţi, evitarea alăptării la sân
• în SUA, mai frecvente la evrei, mai rare în populaţia de culoare
Simptomatologie
• Scaune apoase
• Sânge sau mucus prezent în scaun
• Diaree timp de minim 4 săptămâni
• Dureri abdominale
• Defecații nocturne
• Febră
Aceste simptome pot fi factori de suspiciune pentru boli inflamatorii intestinale.